Vulturar, la despărțirea de UTA cu direcția Lecce: „Îmi doream să debutez în Liga 1, dar nu puteam rata ocazia să ajung în fotbalul italian, unul dintre preferatele mele”

Redactor:
Călin MNERIE
Vulturar, la despărțirea de UTA cu direcția Lecce: „Îmi doream să debutez în Liga 1, dar nu puteam rata ocazia să ajung în fotbalul italian, unul dintre preferatele mele”
  • Publicat:

Cătălin Vulturar (16 ani) ar putea deveni cel mai scump transfer din istoria clubului UTA. Italienii de la Lecce și-au asigurat serviciile căpitanului naționalei Under 17 pentru o jumătate de milion de euro, bani pe care – însă – arădenii îi vor încasa gradual.

Acum, la semnătură, „Bătrâna Doamnă” va primi doar 50 de mii de euro, pentru ca prima tranșă mai serioasă să vină de abia în iulie 2021, respectiv alți 250 de mii. În 2022, gruparea de Serie B va achita suma integrală, însă există și bonusuri de performanță cum ar fi un anumit număr de meciuri pentru prima echipă, echipă ce tocmai a retrogradat din Serie A.

Bineînțeles, „roș-albii” și-au menținut și un mic procent din viitorul transfer al mijlocașului central. În 2017, Adrian Petre fusese transferat în Danemarca, la Esbjerg, tot pentru 500 de mii de euro, dar, în cazul său, UTA nu a mai avut stipulate bonusuri de performanță, ci doar un procent la următoarea vânzare (de 15%) dacă suma de transfer depășea o jumătate de milion de euro.

Vulturar a aflat de oferta italienilor în ultima zi de transferuri

Tânărul utist susține că s-a hotărât pe loc să accepte oferta lui Lecce, din cantonamentul echipei naționale Under 17, ce trebuia să susțină un turneu de pregătire în Bulgaria, amânat între timp.

„Luni (n.r. 5 octombrie, ultima zi de transferuri în fotbalul european) am aflat de interesul echipei din Italia pentru mine și am acceptat pe loc. În primul rând, am mare încredere în impresarul meu, Cătălin Sărmășan, iar apoi simțeam că sunt pregătit de o experiență nouă, într-un mediu diferit. Nu am o problemă cu faptul că plec de acasă la numai 16 ani, vreau să cred că sunt deja mai matur decât vârsta din buletin, dar și pentru că sunt sigur că o să mă acomodez repede. Fotbalul italian e unul dintre preferatele mele, iar primul meu obiectiv este să ajung cât mai repede în prima echipă a celor de la Lecce, iar apoi să am prezențe constant bune acolo”, a mărturisit fotbalistul arădean, care în iarnă susținea probe de joc la Academia celor de la Liverpool, alături de orădeanul Gânțe, transferat și el în Italia, dar în Serie A, la AS Roma.

Cătălin Vulturar a debutat la prima echipă a UTA-ei la 14 ani și 9 luni, în Liga 2

Se desparte greu de UTA, dar vrea să profite de șansa primită într-un fotbal puternic

Cel mai tânăr debutant din istoria „Bătrânei Doamne” la doar la 14 ani și 9 luni, în Farul – UTA (1-1 din cadrul etapei a 21-a din cadrul ediției 2018-2019 a Ligii a II-a) nu a apucat să respire și aerul Ligii 1, deși a avut prezențe pe banca de rezerve în acest debut de campionat.

„Sunt conștient că era greu să joc în startul acestui sezon, mai ales că toate meciurile echipei mele au fost pe muchie de cuțit și era, poate, nevoie de fotbaliști experimentați. Vă dați seama că îmi doream să debutez și în Liga 1 pentru UTA, dar acum am un alt drum și doresc să profit la maximum de șansa ce mi s-a ivit într-un fotbal puternic. Foștilor mei colegi le doresc multă baftă, sunt convins că-și vor îndeplini obiectivele fixate. Îi mulțumesc clubului UTA pentru formarea mea, antrenorilor și colegilor de la toate categoriile de vârstă și toate nivelurile pentru sfaturi și încrederea pe care mi-au acordat-o în toți acești ani, dar și impresarului meu care a făcut posibil acest transfer”, a adăugat cel poreclit de foștii colegi „Vulturul”, care-l are idol pe Thiago Alcantara, mijlocaș central transferat de Liverpool de la Bayern Munchen în această vară.

Vulturar a apucat doar să se antreneze pe noul stadion ”Francisc Neuman”, dar nu a jucat niciun minut acolo sau în vreun alt meci de Liga 1

Laszlo Balint e convins că fostul său elev va reuși în Peninsulă

La rândul său, Laszlo Balint i-a oferit câteva minute în Liga a 2-a lui Vulturar, la vârsta de 15 ani, dar tânărul fotbalist a evoluat și în toate partidele de Cupa României din ediția precedentă, cu Lipova, Crișul și, pe final, cu Dinamo.

„Mă bucur foarte mult pentru Cătălin și pentru acest pas important din cariera sa. Chiar dacă nu aveam planuri cu el pentru perioada imediat următoare, sunt convins că într-un an, doi, ar fi devenit un fotbalist foarte important pentru UTA. Acum, însă, are șansa să crească și mai mult și să se afirme într-un fotbal mai profesionist, având fotbaliști și mai buni alături. La cum îl cunosc, se va adapta rapid în Italia. E inteligent și muncitor, eu zic că va ajunge în curând și la prima echipă a celor de la Lecce. Totodată, sper și cred că va fi și un fotbalist important pentru naționalele României în perioada ce urmează”, afirmă și antrenorul principal al echipei UTA.

Laszlo Balint îi prevede un viitor frumos lui Cătălin Vulturar

Martor la retragerea lui Iniesta de la Barcelona printr-un program al federației

Cel care a început să lucreze cu Cătălin Vulturar a fost profesorul Dinu Donca, la CSȘ Gloria. Apoi, grupa sa s-a unit cu cea a lui Bogdan Oneț la Atletico Arad, iar de patru ani grupa de 2004 a trecut la UTA. Vulturar și colegii săi au devenit de două ori campioni naționali, în 2012 – la „Gheorghe Ene” și în 2014, după o finală decisă la penalty-uri cu Viitorul Constanța. „Performanța are viitor”, proiectul de scouting dezvoltat de Federația Română de Fotbal și Gillette, i-a oferit posibilitatea lui Cătălin Vulturar să participe și la un stagiu de pregătire la FC Barcelona, ocazie cu care a trăit pe viu unul dintre cele mai speciale momente din istoria sportului „rege”, despărțirea lui Andres Iniesta formația blaugrana.

Cel mai probabil, Vulturar va zbura în Italia săptămâna viitoare, alături de impresarul Cătălin Sărmășan. Tot în ultimele zile de mercatto au mai ajuns la Lecce alți trei fotbaliști români: portarul Alexandru Borbei (17 ani) de la ASU Poli, fundașul Răzvan Pașcalău (16 ani), de la ”U” Cluj și atacantul Rareș Burnete (16 ani), de la SR Brașov.

Lecce este unul dintre cele mai frumoase orașe din sudul Italiei, situat aproape de interferența dintre Marea Adriatică și Marea Ionică. Supranumit Veneția Sudului, Lecce este o localitatea încărcată de istorie, cu clădiri în stil baroc, cu multe muzee, multe palate și foarte multe restaurante.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Cât costă o noapte de cazare la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov
Nu e o glumă! Cât costă o noapte de cazare la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov
Gata! I-au pus ”pe masă” 15.000.000 €, iar Dan Șucu a luat decizia
Gata! I-au pus ”pe masă” 15.000.000 €, iar Dan Șucu a luat decizia
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Ianis Hagi, caz de Dosarele X: presa scoțiană a scris de ce n-a jucat, oferind o variantă explozivă
Astrit Selmani, în vizorul unei echipe din Superligă! Atacantul lui Dinamo a fost lăudat de oficialul unei rivale
Astrit Selmani, în vizorul unei echipe din Superligă! Atacantul lui Dinamo a fost lăudat de oficialul unei rivale
OUT de la Rangers. Ianis Hagi, dat afară de clubul scoţian. Fotbalistul a fost pus pe lista de transferuri şi urmează să plece în această iarnă
OUT de la Rangers. Ianis Hagi, dat afară de clubul scoţian. Fotbalistul a fost pus pe lista de transferuri şi…
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
Anamaria Prodan a spus totul. Cutremur în showbiz!
BANCUL ZILEI. – Bulă, eu sunt Moş Crăciun şi pot să-ţi îndeplinesc 3 dorinţe
BANCUL ZILEI. – Bulă, eu sunt Moş Crăciun şi pot să-ţi îndeplinesc 3 dorinţe
Românii care pierd 1.000 de lei la salariu după OUG
Românii care pierd 1.000 de lei la salariu după OUG "Trenuleţ". 2025, anul austerităţii
A MURIT o mare actriță! A fost cea mai FRUMOASĂ din istoria cinematografică
A MURIT o mare actriță! A fost cea mai FRUMOASĂ din istoria cinematografică
Care e, de fapt, averea lui Ion Ţiriac
Care e, de fapt, averea lui Ion Ţiriac
Alex Bodi, Beinur şi clanul Caranilor, „încolţiţi” de un turc cu pistol. S-a lăsat cu bătaie, dar… i-au „cruţat” viaţa
Alex Bodi, Beinur şi clanul Caranilor, „încolţiţi” de un turc cu pistol. S-a lăsat cu bătaie, dar… i-au „cruţat” viaţa
Călin Georgescu nu se oprește. A anunțat toată România: Se poate instaura iar dictatura
Călin Georgescu nu se oprește. A anunțat toată România: Se poate instaura iar dictatura
"Nu avem liniște” Ce a apărut la mormântul Andreei Cuciuc, la 40 de zile de la moartea sa! Părinții fetei,…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Criză la Manchester City. Guardiola anunţă că „nu va renunţa”
Criză la Manchester City. Guardiola anunţă că „nu va renunţa”
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
2025: Poți parca jumătate pe trotuar, jumătate în stradă, dacă lași spațiu pentru pietoni?
Andreea Ignat, Michele Răduță și Daniel Dumitrache se luptă diseară, 20:30, în Finala Chefi la cuțite, pentru trofeul sezonului 14
Andreea Ignat, Michele Răduță și Daniel Dumitrache se luptă diseară, 20:30, în Finala Chefi la cuțite, pentru trofeul sezonului 14
×